Incepand cu vara aceasta, cei cu spirit intreprinzator care vor sa-si deschida o afacere sunt cu un pas mai aproape de a-si indeplini visul. E adevarat ca se aplica mai ales pentru locuitorii Londrei. Mai nou, ei pot sa beneficieze gratuit de un spatiu pentru vanzarea produselor ceramice, de arta, moda sau orice alte produse “creatii proprii”.
Cu alte cuvinte, orice persoana fizica sau organizatie creativa care e gata sa intre in comert poate sa inchirieze un astfel de spatiu. Repet, gratuit. Ei trebuie doar sa trimita aplicatia si sa argumenteze de ce ar merita acest beneficiu.
Stiu ce o sa spuneti! Asta da masura de criza!
Cum a pornit totul ? Baietii de la KioskKiosk au observat numarul mic al celor care isi permit sa plateasca chiria unui spatiu aflat intr-o zona cu un trafic indeajuns de mare pentru a atrage potentialii clienti. Asta in timp ce multi britanici se inscriu si finalizeaza cursuri de design. Ei au vazut in asta o problema si, in consecinta, au gandit si au implementat acest concept.
Comisia de Dezvoltare Durabila a Londrei a sprijinit initiativa. Scopul autoritatilor a fost sa incurajeze shop-urile creative independente in detrimentul standurilor de suveniruri, de multe ori “kitschoase”, care au scazut in ochii turistilor.
O serie de astfel de magazine au fost deja amplasate in centrul Londrei si se vor extinde curand catre zonele marginase.
Va ganditi, probabil, ca britanicii au initiative foarte bune. Si ca e admirabil cum ii sustin pe micii antreprenori aflati la inceput de drum. Sa nu uitam, totusi, de impactul turistic al proiectului prin promovarea creativitatii locale.
Isn’t that a win-win situation?










