Anul trecut, locul I cu coronita pentru promovare neconventionala in statiile de autobuz a revenit, fara doar si poate, agentiei olandeze N=5 si campaniei lor pentru lantul de sali de gimnastica Fitness First.
Locuitorii din Rotterdam care se asezau pe bancutele din statiile de autobuz puteau avea neplacuta surpriza de a-si vedea greutatea in litere rosii pe un mic ecran inclus in adapostul statiei. Cantarul incorporat in banci a fost fara indoiala o initiativa riscanta, dar, in cele din urma, a adus rezultatul scontat: cresterea numarului de abonati ai Fitness First.
Anul acesta, McDonald’s deschide sezonul campaniilor neconventionale din statiile de autobuz cu o initiativa care va lasa competitorii in… ceata.
Sau mai bine zis in aburi. Astfel, cea mai noua campanie de promovare a McDonald’s, desfasurata in orasul canadian Vancouver, consta in plasarea in outdoor-urile din statiile de autobuz a imaginii unei cani de cafea din care, periodic, iese abur. Aburul dezvaluie textul de pe outdoor, pana atunci invizibil: „Your free coffee is ready”, care indica promotia de cafea gratuita oferita de lantul de fast-food.
Efectul a fost obtinut prin instalarea unei masini de aburi in interiorul adapostului. La intervale regulate, masinaria elibereaza jeturi de aburi care fac vizibil mesajul, imposibil de citit pana atunci deoarece are fontul de culoarea fundalului.
Mai jos puteti vedea respectivul outdoor, precum si reactiile simpatice ale canadienilor.














Comentarii
AlexSm1th / 20 Jan 2010 01:23
Campania este geniala, mai ales daca se intampla intr-un film civilizat (la noi se fura si “cafeaua” si masina de abur si portofelele alora de se uita si camera cu care s-a filmat
)
Altfel pareti un cerc prietenos si destins cu un site foarte dragut. Sa aveti spor.
ina / 20 Jan 2010 16:54
Multumim pentru apreciere, Alex! Te mai asteptam la noi pe blog sa facem schimb de opinii despre marketing.