Dupa cum ati putut vedea pana acum, noi, echipa Pastel, am crezut mereu in valoarea comunicationala a blogosferei si a retelelor sociale, dar niciodata nu ne-am gandit ca acestea pot salva o viata. Zilele astea, insa, asistam la o campanie umanitara fara precedent in online-ul romanesc.
Este vorba despre cazul lui Daniel Madalin Raduta, un tanar de 29 de ani, care va deveni tatic de baietel peste doua saptamani si care, din pacate, a fost diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica, “un fel de cancer al sangelui”, cum explica Daniel pe site-ul sa, danielraduta.ro.
Pentru a supravietui groaznicei boli, pentru a fi tata si a ramane sot, cum spunea pe blogul sau Mihnea Maruta, Daniel are nevoie de un transplant de maduva, pe care il poate face doar in strainatate. Pentru aceasta operatie, insa, este necesara o suma uriasa pentru posibilitatile lui Daniel si ale familiei sale: 120.000-150.000 de euro.
Dovada ca miracolele se mai intampla din cand in cand e ca, in cele cateva zile de cand a inceput campania online, suma stransa in contul lui Daniel a crescut de la 9.000 la peste 40.000 de euro. De asemenea, in fiecare ora apar zeci de twitt-uri cu tag-ul #draduta si zeci de mesaje de incurajare pe pagina de Facebook care sustine cauza lui Daniel.
Unii dintre cei mai influenti bloggeri romani, precum si personalitati ale vietii publice, s-au implicat si ei in campanie: Mile Carpenisan scoate la licitatie casca folosita in razboaiele de unde a transmis ca reporter, Chinezu ofera la licitatie spatiu publicitar precum si dreptul la 2 postari pe saptamana pe blogul sau, Libertatea scoate la licitatie un banner pentru Daniel, Simona Tache ofer o cina gatita de ea, in propriul camin si lista poate continua…
Am ramas foarte impresionati de toti acesti oameni care dovedesc ca nu trebuie sa asteptam Craciunul pentru a face fapte bune. Din pacate, cum scria pe blogul ei Cristina Bazavan, redactoru-sef de la Tabu, “oricit de dur ar suna – la sfirsitul zilei, ceea ce conteaza cu adevarat sunt banii care se string”. Si, tot din pacate, nu s-a strans inca nici macar jumatate din suma de care Daniel are nevoie pentru a supravietui.
Asa ca va cerem ajutorul voua, cititorilor nostri, in numele lui Daniel. Stim ca trecem prin vremuri economice dificile, stim ca este criza, dar asa cum spunea aceeasi Cristina Bazavan, “Banii pe care-i vei da in aceasta dupa amiaza intr-o cafenea ar putea salva viata unui om.”
Donati, asadar cat puteti, numai donati. In momentul acesta, fiecare euro sau leu il apropie si mai mult pe Daniel de posibilitatea de a-si cunoaste si creste copilul.
Cum puteti ajuta
Donatii prin transfer bancar
In conturile deschise la Banca Transilvania, agentia Panduri (sau sucursala Marriott in unele aplicatii online banking), pe numele Raduta Daniel Madalin. Conturile sunt in format IBAN (inclusiv cei doi X de la final):
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX
Cod SWIFT/BIC: BTRLRO22
Donatii rapide cu cardul
Daca aveti un cont PayPal, puteti transfera bani simplu si direct in contul PayPal al lui Daniel. PayPal este unul dintre cele mai populare si mai sigure servicii de plata online din lume. Dezavantaj la sume mari: comisionul de 3.5%. Va puteti face un cont daca aveti un card activat la plata online.
Tags: daniel raduta, diverse, pastel age, umanitare














Comentarii
Dana / 08 Feb 2010 19:53
Suntem alaturi de Daniel. Multa multa sanatate!
Paul / 08 Feb 2010 23:01
Bravo voua, fetelor! Si bravo tie, Ina!
Go girls! Go Pastel!