Desi suntem cu totii de acord ca inghetata este un produs delicios, cumpararea ei de la un tonomat nu este neaparat o experienta distractiva. La imbunatatirea acestui aspect s-au gandit cei de la Unilever si de la SapientNitro atunci cand au creat primul tonomat de inghetata din lume activat prin zambet. Desi se bazeaza pe o tehnologie complicata, principiul sau e simplu: consumatorii zambesc aparatului si sunt recompensati cu o gustare racoritoare.
Tonomatul este dotat cu senzori de miscare, astfel incat, ori de cate ori detecteaza prezenta cuiva, aparatul emite semnale care determina respectiva persoana sa se apropie si sa interactioneze. Folosind o tehnologie de recunoastere faciala, tonomatul poate identifica varsta, sexul si emotiile persoanelor si le masoara zambetul folosind un „zambet-metru”. Daca surasul e suficient de larg, acestia primesc inghetata gratis.
Utlizatorii pot opta, de asemenea, pentru a-si incarca poza cu zambetul pe Facebook, functie care se potriveste perfect cu mesajul de brand al Unilever: „Share happy!”.
Dupa ce zilele trecute a fost prezentat la Festivalul International de Publicitate Cannes Lion, tonomatul de inghetata activat prin zambet va fi dispus in urmatoarele 18 luni in jurul globului, in diferite locatii cu trafic ridicat.
Pentru mai multe detalii despre aparatul care aduce zambestul pe fetele consumatorilor, accesati site-ul sapient.com.
Tags: SapientNitro, Unilever, We like









