E vineri seara. Vrei sa iesi in oras, dar nu stii unde. In plus, prietenii tai au iesit deja si nu-ti raspund la telefon (pe care nu-l aud, cel mai probabil, din cauza muzicii din pub). Ce-ti ramane de facut? Inainte de martie 2009, te consolai cu soarta si ramaneai acasa sa te uiti la un film. Acum, insa, exista Foursquare, noua retea sociala bazata pe localizare, care iti spune exact in ce club, pub sau parc iti gasesti prietenii. Sa aruncam o privire mai atenta acestui nou copil minune al social media!
Ce faci pe Foursquare?
Foursquare a fost creat in martie 2009 de new-yorkezii Dennis Crowley si Naveen Selvadurai, ca aplicatie pentru smartphone-urile care au GPS (iPhone, BlackBerry, Android etc.). Ori de care ori de afli intr-un loc (restaurant, bar, parc, dar si birou, galerie de arta, sala de fitness – practic in orice loc de pe glob), poti sa accesezi aplicatia cu ajutorul telefonului mobil si sa iti anunti prezenta (actiune numita “check-in”). Daca e popular, e posibil ca locul respectiv sa fi fost marcat de altcineva inaintea ta. Daca nu, tu poti fi cel care l-ai “dezvaluit” si adaugat in aplicatie.
Mai jos, un filmulet in care Foursquare te invata cum poti gasi fericirea dupa colt ![]()
Toate bune si frumoase: deci Foursquare este o retea sociala care le permite utilizatorilor inregistrati sa se conecteze cu prietenii si sa-si actualizeze coordonatele locului in care se afla? In mare, da. Ar fi asta suficient incat sa atraga intr-un an 2,5 milioane de utilizatori (cat are in prezent)? Probabil ca nu. Exista si un factor de utilitate concreta, respectiv faptul ca utilizatorii pot trimite recomandari (“tips”) in legatura cu diferitele locatii, cum ar fi happy hours, reduceri, meniuri care nu trebuie ratate, sau dimpotriva, ce trebuie evitat.
Principalele atractii sunt insa punctele si insignele (“badges”) care sunt oferite utilizatorilor. Desi aceste “premii” sunt pur virtuale, ele sunt extrem de dorite in randul utilizatorilor, care dau adevarate batalii pentru a le obtine. Cea mai ravnita dintre acestea este, de departe, insigna de “primar”.
Primar, Socialite sau Gym Rat?
In functie de tipul de loc in care ai facut check-in, aplicatia iti acorda diferite insigne de merit. De exemplu, daca ai mai mult de 10 check-in-uri la terenuri de joaca, primesti automat insigna de “Babysitter”, in timp ce acelasi numar de check-in-uri la o sala de fitness, intr-un interval de 30 de zile, iti aduc insigna de “Gym Rat”. Sunt insa si insigne pe care nu toti si le doresc: de exemplu, daca faci check-in cu trei membri ai sexului opus, risti sa-o atragi pe cea de “Player, please”.
Au existat insa si unele mai ofensatoare, care intre timp au fost retrase din aplicatie. Aici puteti gasi o lista a tuturor “insignelor” Foursquare active si suspendate.
Dupa cum spuneam mai sus, insa, titlul/insigna de “Mayor” (”Primar”) este cel mai disputat in aceasta retea sociala. Acest titlu se obtine, teoretic, foarte simplu: jucatorul care face check-in cel mai des intr-un anumit loc timp de 60 de zile primeste titulatura de “Primar” al acelui loc.
Faptul ca oamenii nu doar isi doresc aceasta insigna, ci chiar lupta (in online si mai ales in offline) pentru ea, poate fi socant. De ce ar investi cineva atata energie emotionala avand in vedere ca beneficiile sunt foarte putine sau chiar inexistente? E adevarat, unele baruri ofera bere gratis “primarilor” lor, iar unele magazine le dau reduceri, dar acestea sunt exceptiile, nu regula.
Viata in universul Foursquare
Un articol excelent din The New York Times despre fenomenul “Foursquare” prezinta povesti pe care iti vine greu sa le crezi. Straini implicati in rivalitati, oameni care ocolesc zilnic kilometri intregi cu masina pentru a face check-in pe stradute putin circulate (si pentru a deveni, astfel, “primarul” lor
), cupluri care se cearta pentru a fi “primar” asupra casei comune, oameni care au ajuns sa se casatoreasca dupa ce au concurat unul impotriva celuilalt pentru aceasta denumire pe Foursquare…
Una dintre povestile cele mai amuzante din articolul respectiv este cea a canadianului Ian Barnett, in varsta de 34 de ani. Acesta povesteste cum, la inceput, el si colegii sai de la OSL Marketing, agentia de branding la care lucreaza, au inceput o competitie amuzanta pentru a deveni “primar” asupra cladirii de doua etaje care le gazduieste compania.
Deoarece cu totii faceau check-in in fiecare zi (si astfel nu puteau avea niciun avantaj competitional asupra celorlalti), au ajuns sa creeze locatii mai mici in interiorul cladirii de aproximativ 1.000 de metri patrati (orice utlizator Foursquare poate crea oricand o locatie noua). Astfel au aparut “receptia”, “parcarea”, “bucataria” etc.
Cineva a transformat chiar biroul lui Bennet intr-o locatie pe Foursquare si, dupa check-in-uri succesive, a preluat controlul asupra lui.
Foursquare si marketingul
Ca afacere, Foursquare nu a intreprins inca actiuni aducatoare de venituri, dar in prezent se lucreaza intens la strategii financiare si de marketing. Dupa cum am spus mai sus, in prezent exista cateva oferte promotionale pentru clientii fideli ai anumitor localuri, de tipul restaurantelor sau barurilor.
Ca in cazul oricarei retele sociale inovatoare, exista si sceptici, care atrag atentia asupra pericolelor la care te expui ca utilizator, cum ar fi faptul ca anunti strainii ca in anumite intervale orare nu esti acasa. De asemenea, opozantii Foursquare sunt nemultumiti si de faptul ca, pe langa datele privind prietenii si preferintele in materie de muzica, filme, carti, emisiuni TV etc. oferite de Facebook, companiile vor pune acum mana si pe informatii pretioase asupra locurilor pe care consumatorii le frecventeaza cel mai des.
Mai jos gasiti o prezentare pas cu pas a Foursquare, asa cum se vede aplicatia de pe iPhone-ul de la Apple:
1. Atunci cand deschizi aplicatia, vezi o lista cu prietenii tai si cu locurile in care sunt ei.
2. Click pe un prieten si poti sa-i vezi profilul.
3. Pentru a vedea lista de locatii din apropiere, da click pe butonul “Places” din bara de jos a ecranului.
4. Alege locatia unde esti in acest moment pentru a o aduce pe ecran. Apoi selecteaza optiunea “check in”.
5. Gata! Acum ca esti inregistrat poti vedea cine este in acelasi loc ca si tine si vei primi puncte pentru check-in.
6. Uita-te la locatie pe Google Maps si cauta tweet-uri in apropiere.
7. Butonul “Tips” iti arata recomandari in legatura cu acest loc; poti adauga, de asemenea, propriile tale recomandari.
8. Poti castiga titluri/insigne pe baza check-in-urilor tale.
9. Iata si partea de joc: poti vedea care dintre prietenii tai este lider in materie de check-in-uri si cate puncte a acumulat in aceasta saptamana.
10. Poti invita mai multi prieteni de pe Facebook sau Twitter pentru a mari lista.
11. Poti vedea titlurile stranse de prietenii tai.
12. Si, nu in ultimul rand, esti informat atunci cand unul dintre ei face check-in undeva. Putina competitie nu strica niciodata, nu-i asa?
Sursa mini-ghid.
Explorare placuta!






















