Nu cred ca tine de politica de CSR a companiei, dar e cu siguranta o idee buna: Google a cumparat… o fabrica de hartie. Am aflat stirea la sfarsitul saptamanii trecute (da, stiu ca a trecut ceva timp )de pe TechCrunch. Tranzactia, de aprox. 40 mil. eu a fost confirmata si de Reuters.

De ce mi s-a parut o super idee?

1. Exista oare o dovada mai buna ca we’re all going online? Pare semnul unui nou tip de revolutie industriala: se inchid fabricile de hartie, se deschid depozite de date. E drept, notiunea de ‘depozit’ nu suna foarte atractiv. Dar data storage inseamna totusi free ready-available information. Comunicare si copacei .

2. Este cel mai bun exemplu de dezvoltare durabila pe care l-am auzit recent. Solutia nu e sa inlocuim ce e vechi, ci sa il adaptam la noul nostru mod de functionare. Practic industria nu se schimba cu totul ci se optimizeaza. Pastram ce am invatat si ducem totul cu un pas mai departe. Pare cel mai firesc mod de abordare a schimbarilor rapide din ultima vreme pentru ca… lucrurile nu se pot schimba, in general, la fel de repede cum se schimba opinia noastra despre ele. Ne raportam la o piata functionala, cu branduri construite in timp, la o infrastructura in care s-au investit fonduri zeci de ani. Oricat de inovativi am pretinde ca suntem, traim totusi intr-un mediu cu lucruri ‘gata facute’ care nu pot disparea peste noapte. Chiar daca sunt nocive pentru natura, chiar daca functioneaza doar din inertie, nu le putem eradica pur si simplu. Si atunci? Le imbunatatim pana ating sau noile noastre standarde. E un process continuu.

3. It makes a statement. Pe langa faptul ca va creste profitabilitatea companiei datorita avantajelor logistice, tranzactia reprezinta si o super comunicare de marketing. Ce modalitate mai buna de a arata ‘clientilor’ tai ca iti traduci valorile de brand in actiuni concrete? Aici este de fapt the brilliance of it: tranzactia e profitabila strict pentru ca va permite extinderea operatiunilor companiei, dar in acelasi timp are valoarea adaugata de brand statement.

Dupa cum probabil stiti deja, colectivul Pastel e preponderent feminin. Prin urmare, pe la birou se aud destul de des discutii despre ce lucruri frumoase am mai vazut pe-aici si pe aiurea, cum ar fi cel mai recent catalog Ikea, noile vizualuri institutionale L’Oreal Professionnel, sortimente de ceai si canile din care le savuram si multe, multe altele din aceeasi gama. Apeland la sloganul Boing Boing, fiecare avem propriul nostru “directory of wonderful things”.

Am citit, de asemenea, in ultima vreme, zeci de articole despre criza si felul in care jucatorii din toate domeniile economice se adapteaza la regulile recesiunii. Ei bine, in acest trend se inscriu doua lucrari recente prinse intr-o polemica interesanta. Este vorba de articolul lui Michael Cannell – Design loves a depression, publicat in NY Times, caruia Murray Moss i-a raspuns in Design Observer cu Design hates a depression.

Ok… ce se intampla cu designul pana la urma? Intr-o singura fraza, pozitia lui Cannell pare sa fie: noua generatie de designeri sufera de diva-ism si creaza lucrari fara simt practic, cotate la preturi obscene, dar din fericire criza ii va forta sa revina cu picioarele pe pamant. Exemplele sale sunt: scaunul Corallo ($8,910) de Fernando si Humberto Campana sau Polder Sofa ($10,615) de  Hella Jongerius. La prima vedere costul pare atat de out of our league ca nici nu-ti vine sa dai click pe link. Dar e vorba de un alt nivel de design, asa cum sustine si Moss. 

Design-ul, desi implica automat functionalitate, incepand de la nivel conceptual, s-a indepartat de rolul sau original, pe care inca il joaca cu succes Ikea, de a aduce confort “celor multi”. Atat de mult incat a devenit nota distinctiva tocmai fata de mediu, fata de functionalul in sens restrans. Da, o perioada Martha Stewart si Ikea au realizat trecerea de la decent la confortabil… apoi lucrurile au mers mai departe. Designul e un domeniu viu si in continua schimbare pentru ca aparent poate fi ‘implementat’ cu succes oriunde. Dar tocmai caracterul sau firesc, faptul ca se poate extinde oricat intre mic si mare, genereaza exagerari in ambele directii. Si ajungem la fotolii realizate din sarma indoita manual care costa cat un rinichi… sau la minimalism. 

Cel mai probabil e greu de spus daca o criza afecteaza totusi cumva designul. Pentru ca intr-o anumita masura, in design exista intotdeauna o criza marcata de dorinta continua de a schimba standarde si de a reinventa. Nu am ajuns nici la un maxim al functionalitatii inca, nici la unul al esteticului.

Este foarte posibil ca o criza sa duca la aparitia unui val de retaileri de mobilier si decoratiuni interioare. Insa designul retail pleaca intotdeauna de la nevoile consumatorului, pe care se straduieste sa le acopere. De aceea foloseste, in general, solutii ‘foolproof’, pre-testate, pre-aprobate. Insa lucrarile care dezechilibreaza, care dau directii noi, e foarte posibil sa nu aiba vreo legatura cu ce isi doresc oamenii… inca. Si abia atunci sa il inventeze.

Voi ce credeti? Poate am citit eu prea mult despre estetica lui Kant in ultima vreme si nu vad padurea de copaci.